PNL NEAMȚ: ”Premierul Ludovic Orban a anunțat măsurile adoptate de executiv în ședința de Guvern care a durat 10 ore, până la 3 dimineața”

0

PNL NEAMȚ: Premierul Ludovic Orban a anunțat măsurile adoptate de executiv în ședința de Guvern care a durat 10 ore, până la 3 dimineața, fiind aprobate mai multe acte normative care vizează combaterea crizei.

Ludovic Orban:

” ℹ️ Am adoptat o hotărâre de guvern prin care am suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu o sumă de 42 de milioane de lei pentru susținerea centrelor de carantină prin intermediul direcțiilor de sănătate publică.

ℹ️ Am decis, prin ordonanţă de urgență, să majorăm plafonul de garantare a creditelor pentru IMM prin intermediul Fondului de garantare. Majorarea plafonului am putut să o facem, în primă fază, cu 5 miliarde. Garantăm credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru.

ℹ️ Asigurăm rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde pentru a asigura fluxul de capital către companii.

ℹ️ Am stabilit ca, la rectificarea bugetară, să asigurăm creșterea bugetului alocat pentru decontarea concediilor medicale.

ℹ️ O altă măsură este aceea de a asigura plata angajaților care intră în șomaj tehnic din bugetul Ministerului Muncii prin intermediul ANOFM, prin bugetul de șomaj. Decizia este de a plăti 75% din salariul brut, cât este, practic, indemnizația lunară pentru perioada de șomaj tehnic, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut.

ℹ️ Prima categorie de angajatori care vor beneficia de această măsură este aceea care a fost afectată direct de măsuri restrictive care au fost dispuse de autorități în situația de urgență. Dau exemplu hoteluri, restaurante, cafenele, instituții de spectacole, prin suspendarea activității pe perioada situației de urgență.

ℹ️ A doua categorie de companii sunt companiile care nu au fost afectate direct de măsuri restrictive, dar au fost afectate de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus. Pentru a putea beneficia de această plată pentru salariații pe care nu își mai pot permite să îi plătească, companiile vor trebui să depună o declarație pe proprie răspundere, iar condiția de acordare este să li se fi redus veniturile, să le fi scăzut cifra de afaceri cu un procent de minim 25%. ”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta utilizatorilor. Accept Citeste mai mult

PROTECȚIA DATELOR ȘI POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE