Oana Bulai: „Incompetența și inconștiența unor guvernanți pun în pericol viitorul copiilor noștri!”

0

Acesta nu e un mesaj din partea omului politic Oana Bulai, ci este un mesaj din partea mamei Oana Bulai, o mamă care nici până azi nu știe cum va merge la școală copilul ei din toamnă, care nu știe cum trebuie să se pregătească pentru anul școlar viitor.

În situația mea sunt alte mii de mame din județul Neamț, familii întregi care așteaptă ca cei din Guvernul PNL și din Ministerul Educației să se trezească și să ia o decizie în privința desfășurării orele începând din toamnă. De câteva zile urmăresc declarații care mai de care mai haotice de la reprezentanții PNL din Guvern. Câtă incompetență, câtă nepăsare pentru copii, pentru părinții lor. Știu să spună doar că nu se pune problema ca începutul anului școlar să se amâne. Bun, minunat, dar cum va fi anul școlar? Va fi iar online, va fi în școli?Eu văd 2 mari probleme. Pe de o parte, dacă învățământul va continua să fie online, atunci va exista în continuare o discriminare în rândul copiilor. De ce? Pentru că cei din zona rurală, din familiile nevoiașe nu vor avea acces la acest tip de învățământ sau le va fi extrem de greu să facă față! Pentru că Guvernul PNL nu s-a gândit să achiziționeze tablete pentru acești copii în ultimele 3 luni de zile. Au făcut achiziții peste achiziții pentru firmele prietene, dar nu s-au gândit și la copii. Dle Orban, dna Anisie, românii nu au salarii babane de ministru și prim-ministru!A doua problemă ține de întorsul copiilor la școală. Unde vor învăța toți copiii? Dublăm peste noapte numărul de școli și de clase? Facem cu unii copii învățământ online și cu alții învățământul clasic? Sunt întrebări firești, la care s-ar fi putut găsi o soluție dacă Guvernul PNL ar fi înțeles că un rol determinant îl au autoritățile locale! Însă nu, au preferat să fie aronganți și fuduli și să ignore cu totul autoritățile locale. Un lucru le spun acestor neisprăviți: încetați să vă mai bateți joc de copii și de educația lor! România educată pe care a clamat-o Klaus Iohannis atâția ani ar trebui să îi cuprindă pe toți copiii, nu doar pe câțiva!

P.S. În condițiile acestea, PNL nu vrea să dubleze alocațiile copiilor… Judecați voi!

sursa: Oana Bulai

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta utilizatorilor. Accept Citeste mai mult

PROTECȚIA DATELOR ȘI POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE