Mugur Cozmanciuc: „Arsene arată, încă o dată, că nu cunoaște mecanismele administrației publice și că nu trebuie lăsat la cârma județului pentru alți patru ani”

0

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc:

„Deși ar părea de lăudat, tentativa lui Ionel Arsene de a dota Spitalul de Urgență Piatra Neamț cu tehnică medicală este o inițiativă menită să arunce nisip peste situația exasperantă din județ pe care o lasă în urma mandatului domniei sale. După cum știm, pacienții bolnavi de coronavirus sunt tratați la Iași, la Spitalul de Boli Infecțioase Iași sau în București, la Institutul „Marius Nasta”, iar cei care sunt ținuți în carantină se internează locuri special amenajate, nu în spitale, unde există riscul să contamineze personalul medical și ceilalți pacienți.

Arsene arată, încă o dată, că nu cunoaște mecanismele administrației publice și că nu trebuie lăsat la cârma județului pentru alți patru ani.

Pe de altă parte vreau să vă anunț că situația este atent monitorizată de autorități și de Guvern. Premierul interimar Ludovic Orban a anunțat că avem capacitatea legală de a asigura resursele financiare pentru toate costurile legate de susținerea persoanelor aflate în izolare la domiciliu.

Fac un nou apel să fim solidari, să respectăm indicațiile autorităților, regulile de igienă pentru a trece cu bine și de această încercare. Împreună, solidari, să avem grijă de noi și de cei dragi!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta utilizatorilor. Accept Citeste mai mult

PROTECȚIA DATELOR ȘI POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE