Aproape 13.500 de credite au fost aprobate prin IMM Invest, programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii

0

Aproape 13.500 de credite au fost aprobate prin IMM Invest, programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, care a intrat în cea de-a patra fază de implementare, cea a acordării ajutorului de stat.

IMM Invest vine cu câteva modificări importante care au obținut aprobare de la Uniunea Europeană.

Modificări care vor simplifica și vor accelera și mai mult acordarea finanțărilor pentru IMM-uri, cel mai important program de acest gen demarat până acum în România:

– S-a aprobat ca pentru capitalul de lucru ca IMM-urile să poată accesa credite până la 5.000.000 lei, indiferent de încadrarea lor ca IMM (băncile vor merge pe încadrarea conform legislației în vigoare de către Fond a IMM-urilor și va fi eliminată succesiunea de clarificări bancă – Fond pe acest subiect);

– S-a aprobat ca IMM-urile să beneficieze de ajutor de stat pe dobândă și comision de garantare pentru o perioadă de 8 luni de la semnarea garanției și a grantului cu Fondul (alminteri era o diferență între IMM-urile care au obținut capitalul mai repede decât altele).

Acest lucru înseamnă că finanțarea pentru capital de lucru și investiții este scutită de orice plată (dobândă, comision) pe o perioadă de 8 luni din perioada de creditare. Un lucru important și el. IMM Invest va fi dublat foarte repede și de celelalte programe care prind contur: IMM Leasing (plafon 1,5 miliarde lei pentru 2020), IMM Factoring și Scontare (fiecare cu câte un plafon de 1,5 miliarde lei pentru 2020).

Se lucrează și la o schemă pentru asigurarea finanțării directe pentru granturile de la Uniunea Europeană, schemă dezvoltată cu ajutorul BERD. IMM-urile au astăzi la dispoziție cea mai diversificată și generoasă paletă de mecanisme de finanțare.

În viitorul nu prea îndepărtat vom lucra la alte scheme care să transfere către piața de capital finanțarea lor pe termen lung (astăzi acest lucru este inexistent).

sursa: PNL Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta utilizatorilor. Accept Citeste mai mult

PROTECȚIA DATELOR ȘI POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE